marți, 29 martie 2011

Banii europeni sunt mai scumpi decat cei de la FMI si Banca Mondiala

Ministerul de Finante plateste dobanzi care variaza intre 2,37% si 3,37% pe an pentru primele trei transe din acordul de imprumut cu Uniunea Europeana, costurile fiind mai scazute in cazul finantarilor de la Banca Mondiala, de 2% pe an, si pentru transele primite de la FMI, 2,3% pe an, potrivit datelor din Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2011-2013.

Romania a primit pana in prezent 4,85 mld. euro de la Comisia Europeana. A patra transa, in suma de 1,2 mld. euro, a fost virata joi. Uniunea Europeana a emis in saptamana anterioara obligatiuni in valoare de 4,6 mld. euro, cu scadenta la sapte ani, pentru a finanta programul de sprijin destinat Irlandei si imprumutul acordat Romaniei.

Ministerul Finantelor a primit de la FMI jumatate din transa a doua in septembrie 2009 si inca jumatate din transele trei si patru in februarie 2010. Cumulat, suma virata Trezoreriei a fost de aproximativ 2,4 mld. euro.

Acordul cu organismele internationale se va incheia la finele acestei luni, insa programul va continua sub forma unei intelegeri de tip preventiv, in cadrul careia FMI si CE vor pune la dispozitia Romaniei 5 mld. euro, bani care vor fi accesati doar in caz de urgenta. Romania va trage, in contextul noului aranjament, un imprumut de 400 mil. euro de la Banca Mondiala, care nu a mai fost acordat in programul actual.

Sursa: www.finantare.ro

luni, 21 martie 2011

Instructiune privind efectuarea vizitelor la fata locului aferente cererilor de rambursare

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional 2007 - 2013 din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, a transmis in data de 14 martie 2011 o instructiune privind efectuarea vizitelor la fata locului aferente cererilor de rambursare care prevede:

1. Pentru domeniile majore de interventie:

4.3 Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor

3.3 Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii in situatii de urgenta

5.3: Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica - Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii produselor specifice si a activitatilor de marketing specifice

In perioada de implementare a proiectului Organismul Intermediar va efectua o vizita la fata locului aferenta cererilor de rambursare finala;

2. Pentru restul domeniilor majore de interventie cu exceptia domeniului major de interventie 5.3 "Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica - crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national" si a axei prioritare 6 "Asistenta tehnica" in perioada de implementare a proiectului Organismul Intermediar va efectua o vizita la fata locului la prima cerere de rambursare, o vizita la momentul rambursarii a 40% din valoarea contractului de finantare si o vizita la cererea finala de rambursare.

3. Vizitele la fata locului vor fi insotite de un raport de vizita.

Aceste prevederi nu exclud posibilitatea ca Organismul Intermediar/Autoritatea de Management sa efectueze si alte vizite la fata locului aferente cererilor de rambursare in perioada de implementare a proiectului.

Prezenta instructiune se aplica pentru cererile de rambursare depuse la Organismul Intermediar incepand cu data de 21 martie 2011.

Sursa: www.finantare.ro

luni, 14 martie 2011

Apel POSCCE: Operatiunea O 2.3.3 - competitie 2011 cu depunere continua!

Prin Decizia Presedintelui ANCS nr. 9526 din 10.03.2011 (Decizia_9526) a fost aprobata o noua competitie pentru operatiunea 2.3.3 (cod : POSCCE-A2-0233-2011-1).

Operatiunea 2.3.3 Promovarea inovarii in cadrul firmelor

Competitia este cu depunere continua.

Bugetul competitiei este de 225 milioane lei.

Tipuri de proiecte:

Proiecte tip 1: Proiecte tehnologice inovative

Prin acest proiect se va realiza o inovare de produs, o inovare de produs si de proces, sau numai inovare de proces, atat pentru bunuri, cat si pentru servicii, bazate pe exploatarea si utilizarea cunostintelor stiintifice si tehnologice sau pe idei brevetate.

Activitatile de dezvoltare experimentala (executate de beneficiar sau achizitionate ca servicii) sunt obligatorii in toate propunerile de proiecte, cu exceptia proiectelor care utilizeaza rezultatele cercetarii-dezvoltarii obtinute in cadrul O.2.1.1 de acelasi beneficiar. De asemenea, prezenta in proiect a activitatilor pentru introducerea in productie a rezultatelor cercetarii este obligatorie.

Proiecte tip 2: Proiecte pentru intreprinderi nou-create inovatoare

Aceste proiecte sunt dedicate intreprinderilor nou-create inovatoare si sprijina toate activitatile care sustin introducerea in productie, producerea si livrarea pe piata a unui produs (bun sau serviciu), nou sau substantial imbunatatit.

Activitatile de dezvoltare experimentala sunt obligatorii in toate propunerile de proiecte, cu exceptia proiectelor care utilizeaza rezultatele CD obtinute in cadrul O.2.1.1 de acelasi beneficiar. Prezenta in proiect a activitatilor pentru introducerea in productie a rezultatelor cercetarii este obligatorie.

Sursa: www.finantare.ro

marți, 1 martie 2011

MCSI are in derulare programe de peste 300 milioane de euro

Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Valerian Vreme, a anuntat ca ministerul are in derulare programe de peste 300 milioane de euro, dar ca suma se va suplimenta prin lansarea de noi aplicatii.

'Avem deschis un apel Sprijinirea IMM-urilor si ONG-urilor pentru acces la broadband. Este vorba despre 25.000 de euro partea nerambursabila din proiect, apelul este deschis, ghidul si informatiile despre proiect se gasesc pe pagina de internet a ministerului. Partea de cofinantare este de 10% pentru IMM si 5% pentru ONG. Este un program popular foarte eficient. Avem la ora actuala 1.900 de proiecte depuse dar avem finantari pana la 3.000 de proiecte. in functie de valoarea proiectelor, estimam ca vom putea primi 3.000 de proiecte. Inchiderea va fi in luna iulie, in conditiile in care fondurile nu vor fi depasite', a aratat ministrul.

Potrivit lui Valerian Vreme, in luna martie vor fi deschide alte doua axe, e-Bussines si e-Comert, primul pentru IMM-uri, care este focusat pentru intreprinderi de la 25 de angajati in sus.

'Valoarea nerambursabila este de 250.000 de euro, cofinantarea de la 40% poate scadea la 30% in functie de zona din care vine respectiva intreprindere. Este un program destul de generos', a subliniat Vreme. Ministrul a precizat ca axa e-Comert este pentru sprijinirea dezvoltarii comertului electronic.

'Acum este in consultare publica, o sa-l deschidem luna urmatoare, este vorba despre 400.000 de euro partea nerambursabila, dupa aceeasi schema de finantare de 60% nerambursabil, 40% contributie proprie, dar se poate ajunge la 70% nerambursabil si restul contributie proprie, in functie de zona respectiva de unde vine intreprinderea, adica daca este din zone defavorizate', a subliniat Valerian Vreme.

Acesta a precizat ca in curand va fi lansat si e-Sanatate pentru spitalele locale, Axa 3.2.4, in cadrul careia se vor putea aloca pe proiect pana la 500.000 de euro nerambursabili.

'Cred ca pana la 1 martie avizul va fi la noi. Totul este operational dar avem discutii legate de suma pentru proiect - 400.000 sau 500.000 de euro. Aici cofinantarea este de doar 2%', a precizat ministrul.

Sursa: www.finantare.ro