joi, 16 iunie 2011

Firmele care beneficiaza de fonduri europene ies de sub umbrela SEAP

Autoritatile de management nu vor mai cere firmelor conditiile impuse statului pentru organizarea licitatiilor cu fonduri europene. Printre cerintele adresate socie­tatilor se numarau inscrierea in Sistemul Electro­nic de Achizitii Publice (SEAP), sa aiba un departament de achizitii sau sa urmeze proceduri de achizitii publice in derularea proiectelor cu fonduri structurale. Potrivit ordinului emis de ANRMAP, la sfarsitul saptamanii trecute, criteriile se vor rezuma la a verifica un set limitat de aspecte in atribuirea contractelor de achizitie publica, de concesiune de lucrari sau de servicii finantate din fonduri structurale. Firmele private vor intra sub incidenta OU 34/2006 privind achizitiile publice numai in cazul contractelor de lucrari sau de servicii finan­tate ori subventionate de stat in proportie mai mare de 50%, al contractelor de lucrari in valoare mai mare de 4,8 milioane de euro sau al contractelor de servicii in valoare de peste 193.000 de euro.

„Elaborarea unor liste unice de elemente care trebuie verificate la atribuirea acestor contracte a fost necesara, printre altele, deoa­rece autoritatile de management impuneau prevederi ale OU 34/2006 tuturor entitatilor private, dar care nu au calitatea de autoritate contractanta. Aplicarea acestor prevederi pentru entitatile private a fost insa excesiva si a ingreunat derularea mul­tor contracte finantate din fonduri struc­turale”, a declarat presedintele ANRMAP Cristina Traila.

Sursa: Financiarul

luni, 6 iunie 2011

Fondurile de mediu - angajare de 67%, plati efective de numai 9%

Au fost semnate contracte pentru finantari nerambursabile de 14,84 mld. lei, in timp ce nivelul absorbtiei se plaseaza la 1,74 mld. lei, din care 1,32 mld. lei sunt prefinantari

Cu o alocare totala de 5,6 mi­liarde de euro, Programul Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu) este unul dintre cele mai importante programe operationale din punctul de vedere al alocarii financiare si reprezinta cea mai importanta sursa de finantare pentru sectorul de mediu. Absorbtia efec­tiva a fondurilor de la Uniunea Europeana se ridica insa la numai 9%.

Multe dintre problemele de mediu ale Romaniei sunt cauzate, in mare parte, de industrializarea excesiva din perioada comunista, care nu a tinut cont de impactul asupra mediului si asupra sanatatii oamenilor. Efectele s-au regasit in calitatea apei, gestionarea slaba a deseurilor, poluarea aerului si a solului. Fondurile alocate Romaniei pentru mediu, in perioada 2007-2013, se ridica la aproximativ 4,5 miliarde de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si cel de Coeziune, la care se adauga si cofinantarea nationala de aproximativ 1 miliard de euro.

Cu o alocare totala de 5,6 miliarde de euro, POS Mediu este astfel unul dintre cele mai importante programe opera­tionale din punctul de vedere al alocarii financiare si reprezinta cea mai importanta sursa de finantare pentru sectorul de mediu. Cele sase axe prio­ritare acopera sectoarele apa si apa uzata, managementul deseurilor, respec­tiv reabilitarea terenurilor poluate is­to­ric, termoficare, protectia naturii, pro­- tec­tia impotriva inundatiilor si redu­cerea eroziunii costiere.

Au fost semnate 42 de contracte de finantare majore

Pana la data de 27.05.2011 au fost apro­bate spre finantare din POS Mediu 208 proiecte. Pentru 195 au fost semnate contracte de finantare intre Ministerul Mediului si Padurilor si beneficiari, potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Management a POS Mediu pentru „Fin.ro”. Din cele 208 proiecte aprobate pana in prezent, sunt considerate „ma­jo­re” 30 din sectorul de apa/apa uzata, opt din domeniul mana­geme­ntului deseurilor si patru din sectorul de termoficare. Termenul „proiecte majo­re” se refera la acele proiecte a caror valoare depaseste 50 de milioane de euro. Proiectele majore sunt evaluate de catre AM POS Mediu si, in faza de maturitate, sunt transmise Comisiei Europene spre aprobare. Termenul in care Comisia transmite aprobarea poate varia de la doua la sase luni.

Fondurile vor fi angajate in totalitate pana la finalul anului 2012

In ceea ce priveste valoarea totala a proiectelor semnate, suma se ridica la aproximativ 19,85 miliarde de lei, din care aproximativ 12,21 miliarde de lei reprezinta contributia UE, iar 2,43 miliarde de lei sunt de la bugetul natio­nal. Fondurile europene pentru mediu au fost angajate astfel in proportie de 66,35%, un procent bun, insa nu chiar la nivelul preconizat in 2008 de Attila Korody, fostul ministru al Mediului, care estima o angajare a fondurilor de 90% pana in 2010. „Datorita porto­foliului de proiecte pregatite pentru sectoarele de apa/apa uzata, manage­mentul deseu­rilor, termoficare si pro­tectia impotriva inun­datiilor si ero­ziunii costiere, pre­cum si celor patru sesiuni de cereri de proiecte desfa­surate in domeniul protec­tiei naturii, se estimeaza ca fondurile alocate prin POS Mediu vor fi angajate in totalitate pana la finalul anului 2012”, se arata in raspunsul AM POS Mediu.

77 de proiecte au primit prefinantari

In ceea ce priveste platile efective, suma aproximativa virata beneficiarilor este de 1,74 miliarde de lei, din care prefinantari de 1,32 miliarde de lei. Astfel, absorbtia se plaseaza la 9,03% din alocarea totala de la UE. De exemplu, in luna aprilie au fost absorbite prin POS Mediu 6 milioane de euro, iar in luna mai doar 3,5 milioane de euro, potrivit minis­trului Mediului, László Borbely. In ceea ce priveste prefinantarile acordate si bene­ficiarii care au depus cereri de rambursare, de la inceputul pro­gra­mului pana in prezent, pentru 77 de proiecte s-a acordat prefinantare, iar 90 de benefi­ci­ari au depus cereri de rambursare. Variatia este explicabila prin faptul ca nu toti beneficiarii pot primi prefinantare pentru proiectele gestionate, mai precis, conform OUG 64/2009 privind gestio­na­rea financiara a instrumentelor struc­tu­rale si utilizarea acestora pentru obiec­- tivul convergenta, nu se poate acorda prefinantare bene­ficiarilor care sunt finantati integral din bugetul de stat, in aceasta categorie regasindu-se Adminis­tratia Nationala „Apele Romane”, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentiile Locale/Regionale de Protectie a Mediului. 64 de beneficiari au primit prefi­nantarea si au depus, de asemenea, si cereri de rambursare.

Primul proiect pentru care a fost semnat contractul de finantare in cadrul POS Mediu este „Reabilitarea si extin­derea sistemului de alimentare cu apa si canalizare in judetul Giurgiu”, in valoa­re totala de 266 mil. lei, cu o finan­tare ne­ram­bursabila de 248 de milioane de lei.

Printre proiectele cu cea mai mare finantare obtinuta pana in prezent se numara cel care vizeaza implementarea de servicii de apa si canalizare in zona Cluj-Salaj, in valoare totala de 732,7 mil. lei, din care 625 mil. lei, nerambursabili, precum si proiectul „Reabilitarea si modernizarea sistemului de alimentare cu apa si de canalizare pentru regiunea Constanta si Ialomita”, in valoare totala de 508,6 milioane de lei, din care 498,4 milioane de lei nerambursabili.

Problemele din sistem

In ceea ce priveste motivele care au condus la o absorbtie lenta a fondurilor europene, potrivit conducerii AM POS Mediu, printre acestea se numara:

- exis­tenta unei perioade lungi de timp intre data semnarii contractelor de finantare intre beneficiarii POS Mediu si Minis­terul Mediului si Padurilor, in calitate de Autoritate de Management POS Mediu, si data lansarii procedurilor de achizitii publice;

- existenta unei perioade lungi de timp intre data lansarii procedurilor de atribuire a contractelor de lucrari/ser­vicii aferente investitiilor din cadrul proiec­te­lor si data semnarii propriu-zise a aces­tora;

- transmiterea cu intarziere a cere­rilor de rambursare de catre beneficiarii proiectelor.

De asemenea, László Bor­bely, minis­trul Mediului si Padurilor, a declarat cu ocazia intrunirii Comi­tetului de Moni­to­rizare al POS Mediu ca „am avut unele lacune legislative in ceea ce priveste Legea achizitiilor publice, dar le-am reparat in mare parte, iar lucrurile ar trebui sa mear­ga mai bine”.

Borbely a mai precizat ca o alta problema in pro­cesul de absor­b­tie a fon­durilor euro­pene este repre­zen­tata de ,,proiec­tele prost facute”, care trebuie modi­fi­cate pe par­cursul derularii contractelor.

Sectoarele finantate prin POS Mediu

1. Sectorul apa/apa uzata (total 3,27 miliarde de euro, din care grant UE 2,78 miliarde de euro)

2. Sectorul de gestionare a deseurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric (total 1,17 miliarde de euro, din care grant UE 0,93 miliarde de euro)

3. Sectorul termoficare (total 458 de milioane de euro, din care grant UE 229 de milioane de euro)

4. Sectorul protectia naturii (total 215 milioane de euro, din care grant UE 172 de milioane de euro)

5. Protectia impotriva inundatiilor si reducerea eroziunii costiere (total 329 de milioane de euro, din care grant UE 270 de milioane de euro)

6. Asistenta Tehnica (total 174 de milioane de euro, din care grant UE 130 de milioane de euro)

Sursa: www.finantare.ro

luni, 30 mai 2011

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a trecut in subordinea primului-ministru

Conform Ordonantei de Urgenta nr. 26 din 17 martie 2011, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, impreuna cu Autoritatea de Management pentru Programul Operational Asistenta Tehnica se transfera din cadrul Ministerului Finantelor Publice si se organizeaza ca departament fara personalitate juridica in cadrul aparatului de lucru al Guvernului si in subordinea primului-ministru, finantata de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Acest document se refera la: Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, subordine, prim-ministru

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale exercita urmatoarele functii:

a) de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale;

b) de reglementare privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare si privind structurile din cadrul ministerelor si institutiilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare acordate Romaniei prin instrumentul de preaderare PHARE, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranzitie, fondurile structurale si de coeziune si mecanismul financiar al Spatiului Economic European 2004-2009;

c) de autoritate de management pentru Programul operational Asistenta tehnica;

d) de coordonator national al asistentei in raport cu Uniunea Europeana;

e) de punct national de contact pentru programele de infratire institutionala cu statele care beneficiaza de finantari nerambursabile din partea Uniunii Europene;

f) de punct national de contact pentru mecanismul financiar al Spatiului Economic European 2004-2009;

g) de punct national de contact pentru Programul de cooperare norvegian pentru crestere economica si dezvoltare durabila 2004-2009.

Coordonatele Autoritatii de Management pentru Programul Operational Asistenta Tehnica se modifica astfel:

Secretariatul general al Guvernului pentru Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, desemnata ca Autoritate de Management pentru Programul Operational Asistenta Tehnica, reprezentat legal de doamna Livia Ileana Chirita, avand functia de director al Directiei Asistenta Tehnica, cu sediul in Bucuresti, Bdul Mircea Voda, nr. 44, bl. M17, tronson C, sector 3, tel./fax: 021 302 52 00/021 302 52 64, posta electronica livia.chirita@mfinante.ro, cod de inregistrare fiscala 4283422.

Sursa: www.finantare.ro

luni, 23 mai 2011

Suntem codasi la plati, dar si la contracte semnate cu fonduri europene

Romania continua sa aiba cea mai redusa rata de absorbtie din Uniunea Europeana, rambursarile catre beneficiari ridicandu-se la numai 11,74% la finalul lunii aprilie. In conditiile in care nivelul platilor a incetinit, in aprilie fiind realizate transferuri de 349 de milioane de lei, fata de 929 de milioane de lei in martie. In primele patru luni ale anului, platile efective au crescut de la 1,5 mld. euro la aproximativ 2,36 mld. euro (9,729 miliarde de lei). Guvernul Romaniei si-a propus ca tinta pentru finalul anu­lui sa ajunga la 3 mld. euro (grad de absorbtie de 25%).

La sfarsitul anului 2010, punct de referinta intrucat reprezinta jumatatea perioadei de programare 2007-2013, Romania se plasa pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste platile efectuate catre beneficiarii de fonduri structurale si de coeziune, cu 7% (1,5 miliarde de euro) din suma alocata de 19,7 miliarde de euro, po­tri­vit studiului „Fondurile UE in Europa Centrala si de Est - Raport privind progresul inregistrat in perioada 2007-2010”, realizat de Divizia de Consultanta in Fonduri euro­pene si Sector Public a KPMG.

Pe primele locuri la ab­sor­b­tia fondurilor structurale si de coeziune se situeaza Le­to­nia si Lituania, cu plati de 30%, respectiv 29% din su­me­le alocate. Cele 10 state din ECE au alocate in total, pentru pe­rioada 2007-2013, fonduri europene in valoare de 172,6 miliarde de euro, respectiv 208,2 miliarde de euro, daca punem la socoteala si contributiile nationale ale fiecarui stat. La finalul anului trecut, tarile baltice inregistrasera cel mai ridicat procentaj de proiecte contractate, intre 60% si 76%. Alte tari se situeaza la mijloc, cu 48% pana la 57%, iar Romania, cu 45% (10,4 mld. euro), si Bulgaria, cu 37%, pe ultimele locuri. Granturile contractate de cele 10 tari din ECE se ridicau la 110,2 mld. euro, re­prezentand 53% din total. Pana la sfarsitul anului 2010, o suma de 36,3 miliarde de euro (respectiv 17%) din buge­tul disponibil a fost ram­bursata beneficiarilor din regiune.

Sursa: www.fin.ro