marți, 7 septembrie 2010

România primeşte fonduri nerambursabile de la Elveţia

• Contribuţia beneficiarilor de finanţare, pe proiectele din cadrul acestui program, va fi de 15% pentru administratia publică, 10% pentru ONG-uri şi 35-40% pentru companiile private.

România şi Elveţia semnează astăzi acordul pentru fondurile nerambursabile de 181 milioane franci elveţieni. Fondurile vor merge la autorităţile locale, pentru infrastructură, proiecte sociale sau proiecte de mediu, la ONG-uri - pentru "consolidarea societăţii civile" şi la companii private, pentru parteneriate cu firmele elveţiene.

După semnarea acordului bilateral va urma stabilirea regulilor de implementare pentru fiecare componentă. Surse din ministerul finanţelor au declarat pentru hotnews.ro că prima componentă de finanţare care va fi lansată vizeaza proiectele Ministerului Administratiei şi Internelor de pregătire pentru aderarea la Spaţiul Schengen, spre exemplu proiecte pentru întărirea graniţelor sau training pentru personalul vamal.

Contribuţia beneficiarilor de finanţare, pe proiectele din cadrul acestui program, va fi de 15% pentru administratia publică, 10% pentru ONG-uri şi 35-40% pentru companiile private.

Consiliul Federal al Elveţiei a aprobat Acordurile - cadru bilaterale cu România şi Bulgaria la data de 23 iunie 2010 iar Guvernul României a aprobat, la 7 iulie, Memorandum-ul pe această temă. E vorba de un cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian pentru implementarea Programului de Cooperare Elveţiano-Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

Sursa: www.rfi.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu