marți, 12 octombrie 2010

Bani pentru crearea conditiilor optime pentru dezvoltarea voluntariatului in UE

Anul european al Voluntariatului 2011 - Proiecte emblematice

Obiectivele programului

Obiective:

- sa sustina 1 sau 2 proiecte emblematice la nivelul fiecarui stat membru;

- sa incurajeze si sa sustina eforturile UE, ale statelor membre si ale autoritatilor locale si regionale prin crearea conditiilor optime pentru dezvoltarea voluntariatului in UE;

- sa creasca vizibilitatea activitatilor de voluntariat in UE.

Cofinantare pentru acest program

Pe langa banii europeni, proiectele trebuie sustinute si cu resurse proprii sau imprumutate, motiv pentru care este elementar ca beneficiarul sa-si asigure, de la bun inceput, banii necesari pentru cofinantare, dar si pentru acoperirea unor costuri neprevazute. Intrucat, de multe ori, decontarea cheltuielilor urmeaza a fi realizata abia dupa verificarea acestora, este necesar ca solicitantul fondurilor europene sa detina banii necesari prefinantarii proiectului respectiv.

Asadar, pentru o buna coordonare a partii financiare, se poate obtine o sursa de cofinantare special realizata pentru sprijinirea unor astfel de proiecte.

Consultanta pentru accesare si implementare

In majoritatea ghidurilor aferente fondurilor de finantare este incurajata ideea de colaborare dintre solicitanti si consultanti, in scopul accesarii si implementarii proiectelor realizate.

Vreau sa intru in legatura cu un consultant!

Solicitanti eligibili

Pot depune proiecte:

- Organizatii din sectorul public de la nivel local, regional sau national;

- Organizatii ale sociatii civile / non guvernamentale.

Activitati eligibile

Actiuni finantate:

- schimb de experienta si bune practici la nivel local, regional, national sau european;

- realizarea de studii si cercetari si difuzarea rezultatelor acestora;

- conferinte si seminarii care sa suscite la dezbateri, sa sensibilizeze opinia publica fata de mizele existente si sa favorizeze networking-ul;

- elaborarea unor demersuri prin care sa fie atrasi noi voluntari neafiliati la o organizatie;

- crearea si producerea de instrumente si produse audiovizuale si multimedia inovatoare.

Conditii de finantare

Bugetul este de 2 milioane de euro, sunt finantate maximum 60% din costurile totale eligibile. Pentru primele 7 state mari din UE (printre care si Romania), costurile pe proiect pot fi intre 108.000 si 120.000 euro.

Comisia europeana isi propune sa finanteze maximum 54 de proiecte, cate 2 pe stat membru, dar isi rezerva dreptul sa nu acorde in totalitate suma destinata acestui apel, daca aplicatiile depuse nu indeplinesc toate criteriile de calitate impuse.

Termene limita

Data limita de depunere a aplicatiilor: 12 noiembrie 2010.

Finantator: Uniunea Europeana

Sursa: www.finantare.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu