Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns premier în iarna lui 2004. El a fost premierul care a avut privilegiul de a asista la integrarea ţării în UE la 1 ianuarie 2007. De atunci până la finele mandaului său, iarna lui 2008, România atrăsese sub 1% din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene.
România a dat UE 4,5 miliarde de euro şi a luat înapoi 600 de milioane de euro
Boc a tăiat salariile la Bucureşti, dar sponsorizează economiile Germaniei şi Franţei pentru că nu atrage fondurile europene România a plătit drept contribuţie obligatorie la bugetul Uniunii Europene de la integrare până în prezent peste 4 mld. euro şi a luat înapoi mai nimic.
Câştigul bugetar din tăierea salariilor cu 25% şi majorarea TVA cu cinci procente este în bună parte înghiţit, practic, de o contribuţie pe care administraţia nu este capabilă să o echilibreze prin atragerea celor 20 mld. euro fonduri structurale (şi alte peste 10 mld. euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală) pe care UE le-a pus deoparte pentru România. Ceea ce ar trebui să fie un avantaj enorm pentru dezvoltare (apartenenţa la UE) devine un handicap.
Guvernul a făcut publică scrisoarea pe care preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso i-a trimis-o premierului Emil Boc în data de 23 iunie. Ce spune în esenţă şeful Executivului european: România a atras (definitiv) doar 3% din fondurile structurale ale Uniunii Europene - peste 19 mld. euro în exerciţiul financiar 2007 - 2013 (cât întreg împrumutul de la FMI şi UE) faţă de datele raportate de oficialii români care susţin că rata de absorbţie este de 12%. Şi, mai spune Barroso, Comisia este îngrijorată de această situaţie, în condiţiile în care în anul precedent rata de abosorbţie a fost de 2%.
Din 20 de miliarde de euro (fonduri structurale şi de coeziune) 3% înseamnă 600 mil. euro în patru ani şi jumătate în condiţiile în care contribuţia României la bugetul UE sare de un miliard de euro anual (contribuţia este în medie de 1% din valoarea Produsului Intern Brut, la care se adaugă taxele vamale şi taxa pe zahăr). Între 2007 şi 2009 România îi va plăti, aşadar, UE în jur de 9 mld. euro, dar ar fi urmat să ia, în aceeaşi perioadă, peste 30 mld. euro. Iată că ea a plătit deja peste 4,5 mld. euro, 100% din contribuţia sa obligatorie, dar a luat înapoi doar 3% din fondurile puse la dispoziţie.
În ce context trebuie judecată această situaţie? În acela că după ce s-a împrumutat de la FMI şi UE de 20 mld. euro, România a fost nevoită pe deasupra să reducă salariile bugetarilor şi să majoreze TVA pentru a echilibra finanţele publice. Investiţiile au scăzut şi ele cu 10%, iar reversul a fost prăbuşirea consumului şi prelungirea recesiunii.
Din TVA bugetul a obţinut în primele şase luni ale anului curent 4,6 mld. lei (peste 1 mld. euro) în plus faţă de perioada similară a anului trecut şi cam tot atâţi în ultimele şase luni ale lui 2010. Tăierea salariilor bugetarilor a fost estimată de Guvern la 1,6 mld. euro/an.
Dar iată că jumătate din acest plus se duce pe contribuţia obligatorie la bugetul Uniunii fără compensaţia care ar trebui să o reprezinte atragerea fondurilor.
Situaţia este dramatică pentru că PIB-ul României de 122 mld. euro "sponsorizează" în 2010 economii de zeci de ori mai puternice decât cea a Germaniei (PIB în 2010 de 2.400 mld. euro), cea a Franţei (PIB în 2010 de 1.947 mld. euro) sau a Italiei (PIB în 2010 de 1.548 mld. euro).
Îngroşând tuşul se poate spune că România a tăiat salariile profesorilor ca să susţină marile economii ale Europei şi asta în vreme ce un profesor câştigă în Franţa, în medie, 60 de euro pe oră, iar salariul mediu în România al unui cadru didactic este de 350-360 de euro lunar.
Iată ce-i spune Barroso lui Boc în scrisoarea citată din 23 iunie: "Comisia rămâne foarte preocupată în privinţa nivelului foarte scăzut al absorbţiei de către România a fondurilor structurale şi de coeziune ce a atins doar 3%, o îmbunătăţire insignifiantă faţă de precedentul 2% notat în scrisoarea mea anterioară".
Oficial, sumele atrase de la UE ar fi de 12% din volumul total (2,4 mld. euro). Dar oficialii români transmit datele despre stadiul absorbţiei luând în calcul şi prefinanţările de 30% din valoarea unui proiect (bani de la UE şi de la bugetul de stat). Or, din punctul de vedere al Comisiei lucrurile nu pot fi definitiv încheiate decât după ce sumele cheltuite sunt rambursate de Bruxelles - iar aici rata de rambursare este de 3%, ceea ce pentru o ţară ca România nu este decât un dezastru.
Cine plăteşte pentru această stare de fapt?
Începând cu guvernul Popescu-Tăriceanu (fondurile au început să vină spre finele lui 2007) şi terminând cu cel al lui Boc toţi cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria au susţinut că atragerea fondurilor europene este prioritatea zero, dar nu au arătat în practică un entuziasm care să le susţină declaraţiile.
Preşedintele Băsescu a susţinut chiar că miniştrii care până la 1 iulie curent nu au dovedit că atrag fonduri vor fi schimbaţi. Dar declaraţia a fost uitată şi nu se aşteaptă nimic până în toamnă. Ministrul dezvoltării Elena Udrea se laudă cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor pe Programul Operaţional Regional (POR) - 21% din programul de 3,7 mld. euro. Dar POR este în bună măsură oprit de la finanţare din cauza neregulilor în derularea contractelor. Transporturile conduse de Anca Boagiu nu au absorbit decât câteva zeci de milioane (2%) din programul de 4,5 mld. euro, în vreme ce ministrul mediului Laszlo Borbely, care gestionează un program de 4,5 mld. euro, se află în centrul unui scandal legat de un presupus trafic de influenţă în care ar fi implicat. Viitorul minister al fondurilor europene va fi pus pe picioare abia la toamnă, când ne apropiem deja de data în care România va aniversa cinci ani de la aderare, fără însă ca aceasta să-i fi adus aşteptata explozie a dezvoltării.
Sursa: Ziarul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu